Filed under: 1. de la Polul Nord
Câtă linişte. Am reuşit să mă pierd la Polul Nord. Mi-am zbătut aripile spre cer, şi nimic nu m-a putut opri.
Filed under: 4. care iubeste
Ai fost obosit cand te-am primit. Lovit si zgariat in tample, pironit in cuiele neadevarului. Ca urmare, sufletul meu te-a infasurat in el precum o aripa alba de pelican, uitandu-ti numele si locuind in faptura ta.
Filed under: 2. strain
Imi suna caldura sub talpi, lipsita de zapada Polului. Mi-am lipit mana de un copac scorturos, si simt cum a inceput sa ii pulseze sub coaja viata. Oare de cat timp o fi trait aici, langa mine, respirand in surdina, fara sa il aud si fara sa il cunosc macar?
E-atata dor de gheata in frunzisul acesta de nopti, incat nu stiu daca vreodata toata gheata din lume ar putea sa stinga jarul frunzelor intre buzele albastre.
Sa nu va impiedicati in padure – va scriu pentru ca sa stiti ca liantii pot lega mai mult decat doua ramuri crezcute bezmetic in poala padurii. Pot lega doi ani, doua ceruri, doua inele. Sa credeti numai ca exista si al doilea cer. Eu cred. Eu l-am vazut. Cerul padurii sigur nu e acelasi cu cerul de la Pol. E prea mare ca sa fie unul singur. Acela prea alb, acesta prea acoperit de frunze.
Filed under: 1. de la Polul Nord
Am sa ma descretesc de sub frunze, si am sa le inghit de-odata – toate frunzele care ma acopereau cand eram inchis in micul cocon de piatra. Am sa imi plimb picioarele de pinguin printre frunze, si am sa le rasfir in fata vantului, pentru a juca impreuna un joc de carti cu miza necunoscuta mie. Din scoicile care atarna uitate in zapada, de pe vremea cand era cald acest pol, imi voi face zaruri. Si astfel, imi voi juca intreaga viata intr-o singura zi, pe carti si zaruri.
Dati-mi pamantul, sa il despletesc de ploi.
Dati-mi cerul, sa il ingrop in mine; in penele mele negre si lungi; in pieptul alb, nepurtat in afara gulerului negru; in portocaliul ciocului si a labelor.
Departe, intre lumi, exista un nor – un singur nor mare, alb, pufos. Norul in care, obosite, pasarile isi fac cuib atunci cand nimeni nu le vede. Norul in care apa se aduna si se linisteste; apa de sus. Norul prin care, daca privesti, vezi lumea oamenilor prin inimile lor. Asta e norul meu.
Intr-o zi, ma voi ascunde si eu in el. Ma voi imbraca in fulgi de roua, in soapte de pasari obosite de atata frig si iarna. Si, ca un pinguin regal, ma voi lasa pe spate si voi pica pe albele pene ale norului. Asa se vede de aici, privind de jos in sus cerul…
Filed under: 5. spre un zeu necunoscut
Ce sa iti spun despre dimineti? Ca sunt reci si moi si ca trec prin ele in fiecare zi, fiind devenite un ritual deja? Ca nu le pot atinge si ca mi se desira printre degete precum aburul unei vieti trecute? Ca ma sperie cu lumina lor si ca sunt ermetice si nu le inteleg? Ca se repeta la nesfarsit, alergandu-mi viata in jurul unui ceas pedepsit pe nedrept sa goneasca fara sa cunoasca tacerea? Ca niciodata ceaiul de fructe nu are acelasi gust, si ca trairile mele nu sunt legate, in fond, de nimic altceva decat de rasarirea perpetua a unor dimineti insirate pe un fir lung ce ar fi putut fi viata mea?
Nu iti voi spune asta. Desi imi e atat de obisnuita roata impinsa de dimineti spre mine incat a ajuns sa-mi fie sapata in carne si sa ma trezeasca zilnic, in fiecare dimineata.
Te-as intreba de ce taci? Te-as intreba de ce ti-ai inchis aripile spre mine si de ce nu ma mai trezesc zborurile tale de dimineata dintr-o lume in alta realitate? Te-as intreba de ce nu iti mai miros pasii a masline verzi si de ce merele nu se mai coc in urma ta? De ce gheata pare ca a injumatatit pamantul si campurile isi pierd culoarea intr-o mare balta de alb? De ce nu pot numi acel alb si de ce ma poate prinde si amentinta cu propria mea inalbire? Imi stau cuvintele pe buze si, in loc de raspunsuri, infloresc noi ghicitori si noi uitari.
Te-as intreba…daca nu au stii ca eu am tacut prima.
Filed under: 4. care iubeste
Iti pot darui asta…Stiu, e ambalata cam neglijent si pare plina de colturi. In realitate nu e chiar asa; nu e foarte tare, dar am ambalat-o rapid, de teama sa nu pleci, si asa a iesit. Sper ca vei putea sa privesti dincolo de ambalaj. Care, oricum, nu a fost prea scump – am cheltuit mai mult pe ea. Am impodobit-o. Sper sa iti placa.
Nu a mai fost niciodata atat de atent studiata, si niciodata nu a mai fost atat de fericita – si totusi, a incaput intr-un invelis mic de hartie. E ca o ceapa impachetata: in mai multe foi, pentru ca sa nu se loveasca. Pana acum am avut mare grija de ea – de acum, vei putea sa o pazesti tu?…Va trebui sa o pazesti daca o iei.
E inima mea, daca te intrebi ce e atat de ascuns. E o inima mica, in care a fost loc doar pentru un fotoliu. Si ti-am lasat tie acel loc. Putem sa cumparam ce fotoliu vrei tu. Pentru tine, chiar locul acela mic se va dilata cat ai nevoie.
Nu e atat de tare precum pare. E, in realitate, fragila. Trebuie manuita cu atentie. Sa nu porti cizme, s-ar putea sa zgarii pardoseala noua si curata. Sa nu intri cu arme in ea. Sa nu iti aduci telefonul sau afacerile – aici incapi tu, numai tu. Gol si sincer. Nimic altceva nu incape.
Daca ti-ai gasit deja locul – un alt loc, pe vreo canapea luxoasa, o poti lasa pe masa. Undeva pe unde ar putea sa o vada altcineva. Stii…era speciala pentru ca era ceea ce iti puteam eu oferi. Si magia si farmecul ei era dat de acceptarea ta. Fara aceasta acceptare, e doar o ceapa ambalata neglijent, lasata undeva, pe o masa. In gara fotoliilor ce au fost refuzate.
Filed under: 5. spre un zeu necunoscut
M-ai chemat? Mi se parea dimineata asta ca iti aud deslusit chemarea printre stropii de ploaie. Ca ploua in mine cu parfum – asta o stii de mult. Si am tresarit sub picurii de ploaie precum tresare un ocnas obosit la strigarea numelui lui. Ma trezisesi intr-o noapte alba, in lunga mea noapte, si imi incetinisesi bataile inimii pana aproape de oprire, pentru ca sa iti aud mai bine vocea.
Saruta-mi pleoapele, pentru ca sa le pot deschide; iar mainile, vai, uscatele maini, iubeste-le. Si da-mi binecuvantarea ta inainte de a inchide usa dupa mine.
Filed under: 5. spre un zeu necunoscut
Uite ce brate lungi au inceput sa imi creasca de cand zbor cu tine. Sunt atat de mari si de colorate incat pot sa zbor cu patru aripi: cand cu degetele rasfirate in vant, cand cu aripile vechi. Cu ambele sau chiar numai cu o mana – atat de mari si vii le-ai facut. Pot sa zbor intr-o singura pana si sa ajung unde vreau. Intr-un singur gand.
Au inceput sa imi inmugureasca acum genele si curand voi putea sa zbor numai in gene daca as vrea. Ma faci toata sa fiu un zbor, si ma intreb: cand voi putea zbura cu auzul, unde voi ajunge oare?…Probabil in bratele tale deschise si suspendate intre cer si pamant.
