Nu mai ciocane in usa mica de lemn nici un greiere: acum toti sunt afara, in camp, laudandu-si verdele in lumina. Sub umbra par mai inchisi si mai asunsi decat propria mea usa mica de lemn. Poate ca verdele va uita odata sa sara impreuna cu ei, si li-l voi culege si imi voi vopsi usa de lemn cu verde crud de greiere. Si poate chiar va incepe sa-mi cante usa…
N-am stiut niciodata sa fiu a mea pentru mine. Intotdeauna am inmultit mugurii purtati in geanta pentru a hrani acest dragon ce sta intins in fiecare zi pe dealuri, purtand lumina sub penele portocalii si nesigure, plecand in fiecare seara de la mine, pentru ca sa se intoarca atunci cand nu voi mai stii de el. Si pot continua sa numar pene, solzi, flacari, dar niciodata acest dragon nu va fi omorat pentru mine. Pentru ca nimeni nu-l vrea mort, si nici macar eu nu as vrea sa i se piarda flacarile ochilor in paduri nearse pentru a le face scrum.
Mai bine sa fiu eu scrumul, mai bine sa inot intr-o cenusa amara de toamna, adusa din padurea in care am fost. Mai bine sa se carbonizeze si restul de Pol din mine, desi inca imi tanjeste inima dupa inghetatul si indepartatul Pol. Si dupa memoria lui de gheata.
Am adormit: cu spatele lipit de deal, intr-o privire a dragonului Soare, sub aripile lui straine de vremea de-acum. Cu mainile stranse la piept si genunchii stransi pana la gura, asa cum dormeam in bratele tare. Doar linistea de atunci nu mai e linistea de acum. Nu mai e tacerea aceea iute, si nu ma mai satur de ea.
Nu te apropia. Nu imi cere sa vezi ce s-a nascut sub mainile mele, intre maini si pieptul meu triunghiular. Da, ascund ceea ce strang in brate, iar mainile crispate, inchegate in jurul meu ca niste ghiare cu care sap in insasi carnea mea ascund atat de bine copilul nenascut al uitarii. Imi sunt atat de inghetate si de amortite mainile la piept, incat stiu sigur ca daca vei incerca sa le desprinzi, se vor sparge in cioburi, si voi ramane fara maini. Dar tacerea stransa in ani tot nu o vei vedea acolo. Mi-ai putea taia picioarele: ziua stiu sa alerg atat de bine de tine, incat chiar daca imi tin rana in buzunar, tot nu o poti gasi cu-adevarat, pentru ca nu ma vei putea niciodata prinde, decat in somn. Ai putea, deci, sa imi tai picioarele.
Dar aminteste-ti atunci cand voi umbla fara picioare, cu mainile sparte cioburi si cu aripile lepadate de dragul tau, ca am fost un inger mai frumos decat oricare altul, si am ales sa fiu om, pentru ca sa poti trai tu. Si in umanitatea ta, respiratia mea nu ti-a fost suficienta: mi-ai cerut aripile, mainie, picioarele, glasul.
Filed under: 3. asiatic
In uscarea frunzelor se ascunde o liniste de mormant: mormant al timpului si tacere a clipelor ce nu mai pot sa pulseze in interiorul subtire al frunzelor. Aici clipele par a se ciocni unele de altele si a se dilata apoi in uriase frunze nevazute, culese de copii nevazuti si ascunse in clasoare necunoscute, pentru amintirea inxistentei.
Si totusi, curgerea apelor in care infloreste orice picatura de ploaie care cade pe uscatele frunze, deseneaza viaa peste cer, peste dealuri, peste noi. Dare umede coboara din cer, si parca as putea urca pe stropi, atat de consistente sunt ploile din dealuri.
La inceput ai spus ca nu ma va durea Polul. Ca viata la Pol va fi dulce, si ca zapada mi se va parea zahar. Apoi, ruginita de frig am adormit pe o piatra, in padure. Si copacii m-au acoperit cu umbrele lor groase pentru ca se sa topeasca frigul din mine. Dar acele brazilor mi s-au infipt in ganduri, si mi-au rastignit inutil iubirea.
Acum, tot crezandu-te pe tine, m-am intins pe pajistea dealurilor, si m-am facut una cu ele sub penele Dragonului. Stiu ca incepi sa imi tesi plasa de iedera pe glezne, si stiu ca ma vei lega de dealuri ca pe un zmeu. Stiu ca imi vei bate gandurile in stanca, si ca ma vor durea si stancile si gandurile. Totusi, cine sunt eu? Cine sunt este ceea ce sunt, iar ceea ce sunt este o hartie subtire din orez, la marginea vantului, agatata de o idee in bataia timpului. Imi vor creste iederi in jur, si ma vor strange. Si nu stiu cum le pot lepada – poate asa cum am lepadat solzii micului cocon de pamant la Pol. Asa merg pe mana ta de zile, de nopti de ani, de vieti.
Astept sagetarea spatelui de hartie si adormirea vantului pe o parte a mea, ratacindu-mi panglicile rosii intr-un cer prea pustiu si prea inalt. Astept sa ma agat de petalele Dragonului si sa umblu pe el pe picioare, si sa imi intind pe el panglicile rosii ale bataii de vant. Astept sa inseteze dupa mine marele Dragon, si sa ma consume pana la ultima suflare, si sa raman exilata intr-o lume mai nebuna decat a ta.
Incepe sa se usuce Polul din mine. Incepe sa fie cu o padure mai departe de dealuri, si cu o spranceana mai verde decat padurea. Incepe sa se retraga de sub brat si sa nu mai doara. M-a obosit racoarea lui, si umerii imi miros a cetina de brad cu care mi-au fost unsi umerii si capul. Iar parul mi-a crescut in ace, precum frunzele de brad, inchis la culoare si puternic precum o armura. Intre degete inca mi se vad urmele frigului, desi bratarile de fulgi de la glezne mi s-au topit in urma cu multe paduri. Inca mai am scris pe spate numele de pinguin din Pol, dar trecand prin padure, mi s-a suprapus numele din padure, si in curand se vor sterge amandoua aici, din pricina Dragonului Soare. Cocoasa de gheata s-a dezhidratat, si iata ce ghiocel frumos rasare din el, si cat de proaspat m-a imbracat cu verde. Lucesc precum un fir de iarba inaintea taierii in lanul acesta de grau, si parca mi s-au copt semintele si am adus roade cat pentru un an intreg. Imi atarna greu mainile cu oase de lemn si piele de padure, si parca se usuca in bataia de foc a dragolului nestins. Parca ar vrea sa imi fiarba in pantece si sa mi se deschida sub vreun deal. Parca ar vrea sa ma inseteze pana voi incepe sa beau dealurile si sa le pasc. Pare ca ar vre sa ma adape cu flacari si sa imi lumineze inima din interior, sa ma alinieze focului si sa ma consume ca pe o hrana a inimii.
Le-am spus dealurilor ca vor creste. Si parca isi inoada mai voioase acum firele de iarba in pamant, si parca isi arata mai mult platosa verde spre mine, de parca s-ar pregati de lupa, in cazul in care dragonul nu le-ar mai lasa sa creasca. E dulce somnul intre boabele dealurilor, cu miros de nuci verzi si must abia stors. Iar Dragonul imi joaca printre degete.
Filed under: 3. asiatic | Tags: bataie de aripi, coasere, dealuri, pasare, rupere
De parca m-ar ura, asa ma inghesuie timpul intr-un colt prafuit de ceas, intre dealurile Dragonului. De parca ar vrea sa imi plieze claviculele pana la atingere, de parca as vrea sa imi impleteasca subtirile coaste si sa isi faca din trupul meu cuib. Cumplita pasare timpul. De parca mi s-ar hrani din inima si ar vrea sa imi nasca pe genunchi. De parca ar vrea sa se incalzeasca in parul meu de abur si sa se spele in privirile mele. Parca ar vrea sa imi lege aripile de maini, ca sa fie sigura ca nu voi mai putea zbura din cuibul ei, luandu-i puii nou-nascuti. De parca ar vrea sa ma poarte la picior ca un inel subtire de argint imbracat in aur, si sa se mandreasca de isprava cuceririi unui om. De parca ar vrea sa imi oboseasca femurul si sa se intinda la soare pe spatele meu, ca un enorm tatuaj – prea mare pentru asa o mica fiinta. Parca m-ar iubi cu gelozie si parca m-ar ura in acelasi timp. Parca m-ar rupe si parca m-ar coase, parca m-ar scoate din buzunar si parca m-ar tine in marsupiu. Parca m-ar duce, si parca m-ar ascunde. Parca m-ar arunca si parca m-ar culege.
Ma innebuneste aceasta bataie de aripi.
Nici daca m-as fi trezit din betie nu as fi avut ochii atat de plansi. Nici daca as fi purtat doliu nu as fi fost mai neagra decat sunt acum, in ciuda albului pielii. S-au uscat semintele sub bulgarii uscati de pamant, intr-un deal sec, uscat, fara viata.
Chiar daca nu vor mai fi oi in grajd sau boi pe camp – fiorii de frica nu imi vor aranja gulerul mare de spuma din jurul gatului drept. Si poate primavara care va veni nu va aduce flori, iar pomii vor uita sa isi sparga scoarta subtire a ramurilor pentru aratarea lastarilor noi si a mugurilor. Cred ca mai pot sa zbor, chiar daca-mi tin aripa-n mana. Cred ca n-am sa mai mor – si-ai sa manveti, si o sa stiu ce sa-ti spun.
Mi se inchide rece ziua deasupa dealurilor. Dragonul isi ascunde penele lungi in spatele dealurilor albastre, incheind dansul uitarii de sine. In linia serpuita a orizontului se disting viitor, trecut, sarbatori, razboaie.
Mai torc un fir de ieri intre doua linguri de otrava, si adorm pe patul de piatra, in asteptarea hainei tale care sa ma invie. Sunt ascunsa in piatra dealuilor, si nici macar nume nu mai am. Am pierdut zboruri si stoluri, dar gandul inca imi sta agatat pe o coama de deal uitat, mai departe decat tine. Fara amintirea ta aproape, tu poti sa stai unde vrei: nu te vad, si o sa incep sa nici nu te mai smit.
Filed under: 3. asiatic | Tags: azi, capcana, carti, eu, minciuna, palat
Evident, eu niciodata nu mint.
Dar nu ai de unde sa stii daca nu cumva am mintit. Nu vei afla niciodata. Nu vei putea sa stii daca a spus adevarul cand am spus: “Nu despre tine scriu, dealule.” As fi putut, foarte bine, sa mint – iar tu stii foarte bine acest lucru. Poti sa imi tai scarile – stiu ca iti place sa ma vezi cazand, dar nu le vei putea taia de-odata, si nu poti niciodata sa stii sigur daca voi urca pe acolo pe unde ti-am spus ca voi urca.
As putea muri pentru tine; as putea sa joc jocul tau de carti, si as putea sa nu vreau sa fiu ceea ce vrei tu sa fiu. Zambesti…As putea sa mor pentru tine – sau sa traiesc viata pe care o aleg. As putea sa te chem, as putea sa strig dupa tine, si sa iti spun toate acestea. Dar nu ai stii daca spun adevarul, niciodata. Numai eu stiu cand iti spun sau nu adevarul. Si nici eu nu stiu ce e adevarat din ceea ce nu imi spui. De aceea, cred ca e usor sa pici in capcana inghetarii, si nici nu te voi avertiza vreodata ca este acolo acea capcana. Pentru ca sa pot eu sa te salvez, sa pot eu sa iti fiu flacara. Desi nu vei sti niciodata daca ard cu-adevarat, si daca te pot topi. Nu vei putea niciodata sa ma contrazici, daca nu cunosti ideea. Ce alt palat de carti mai vrei sa construim azi? – Oricum, nu stii daca il construiesc sau nu, iar singurul lucru pe care il poti face este sa ma crezi.
Stiu ca nu ma crezi: dar eu nu mint niciodata.
