Filed under: 4. care iubeste
Ai fost obosit cand te-am primit. Lovit si zgariat in tample, pironit in cuiele neadevarului. Ca urmare, sufletul meu te-a infasurat in el precum o aripa alba de pelican, uitandu-ti numele si locuind in faptura ta.
Filed under: 4. care iubeste
Iti pot darui asta…Stiu, e ambalata cam neglijent si pare plina de colturi. In realitate nu e chiar asa; nu e foarte tare, dar am ambalat-o rapid, de teama sa nu pleci, si asa a iesit. Sper ca vei putea sa privesti dincolo de ambalaj. Care, oricum, nu a fost prea scump – am cheltuit mai mult pe ea. Am impodobit-o. Sper sa iti placa.
Nu a mai fost niciodata atat de atent studiata, si niciodata nu a mai fost atat de fericita – si totusi, a incaput intr-un invelis mic de hartie. E ca o ceapa impachetata: in mai multe foi, pentru ca sa nu se loveasca. Pana acum am avut mare grija de ea – de acum, vei putea sa o pazesti tu?…Va trebui sa o pazesti daca o iei.
E inima mea, daca te intrebi ce e atat de ascuns. E o inima mica, in care a fost loc doar pentru un fotoliu. Si ti-am lasat tie acel loc. Putem sa cumparam ce fotoliu vrei tu. Pentru tine, chiar locul acela mic se va dilata cat ai nevoie.
Nu e atat de tare precum pare. E, in realitate, fragila. Trebuie manuita cu atentie. Sa nu porti cizme, s-ar putea sa zgarii pardoseala noua si curata. Sa nu intri cu arme in ea. Sa nu iti aduci telefonul sau afacerile – aici incapi tu, numai tu. Gol si sincer. Nimic altceva nu incape.
Daca ti-ai gasit deja locul – un alt loc, pe vreo canapea luxoasa, o poti lasa pe masa. Undeva pe unde ar putea sa o vada altcineva. Stii…era speciala pentru ca era ceea ce iti puteam eu oferi. Si magia si farmecul ei era dat de acceptarea ta. Fara aceasta acceptare, e doar o ceapa ambalata neglijent, lasata undeva, pe o masa. In gara fotoliilor ce au fost refuzate.
Te iubesc asa cum esti: cu palmele tale mari in care nu doar chipul, ci tot trupul mi l-as putea ascunde daca as vrea. Cu privirea ta fixa si atat de intensa incat as putea sa ma infasor cu ea – un fular putin mai mare decat un capot moale si parfumat de baie. Te iubesc cu pasii tai egali si atitudinea ludica pe care o ai tot timpul fata de mine. Cu somnul tau linistit, cu somnul umerilor tai tacuti si vorbitul tau si al lor in somn. Cu bratele tot timpul deschise.
Multumesc pentru trandafirii mari, albi, care rasar din cand in cand de sub haina ta grea, de piele, cu fermoare multe, ca niste ochi ai unei alte vieti catre mica mea viata inaripata. Multumesc pentru trandafirii rosi care imi coloreaza rapid obrajii albi.
Multumesc pentru biletelele ascunse in colturile cele mai neasteptate ale casei de pamant in care crestem si iubim. Multumesc pentru ciocolata care apare in cubulete mici impachetate atent in buzunarul meu de la piept, si pentru piperul prea mult in supa de pui. Multumesc pentru botoseii calzi pe care mi-i tarasti totdeauna seara, inainte de culcare, pe picioarele mele obosite si de prea multe ori, reci. Multumesc pentru patura cu puf pe care o pedepsesti in fiecare noapte sa nu clipeasca in jurul meu: nemiscata sa ma incalzeasca pana in zori. Multumesc pentru felicitarile cumparate in fuga, atunci cand esti de mana cu mine, in asa fel incat eu sa nu observ (…le observ de fiecare data), si uneori daruite chiar necompletate – ca sa nu strici cumva surpriza, in cazul in care te-as vedea scriind ceva. Multumesc pentru zambet si pentru painea proaspata pe care vrei tot timpul sa o imparti cu mine, desi stii ca nu imi place painea. Multumesc pentru cuvintele pe care mi le spui in somn, si pentru ca si atunci imi rostesti numele perfect, de parca ai fi treaz.
Iti multumesc pentru ca m-ai lasat sa fiu omul care sa iti schimbe casa.
