StrongIndependentWoman's Weblog

Oamenii se tem de urmările faptelor lor. De asta, speriaţi de implicaţiile inventării cifrelor, au născut relativismul: iată dovada supremă a existenţei lui Dumnezeu.

Alege-ti bine stapanul: nu lasa vointa sa te conduca, atunci cand judecata doarme.

Decat sa alergi si sa nu te ridici cand cazi, mai bine mergi.

Iertarea sinelui, insotita de decizia nerepetarii greselii, e o practica fara de care fericirea nu este posibila.

Revolta fara scop si strategie e cea mai grava forma de prostie.

Imposibilitatea standardelor unui om nu implica niciodata insensibilitate afectiva.

Iubeste pana la epuizare. Indiferent ce inseamna “a iubi”. Epuizarea intervine fie ca iubesti, fie ca nu.

Am fost provocată de Ioan Popovici să aduc, prin litere, imaginea mea acolo unde aş vrea să fie. Pentru că blogul s-ar putea să prezinte o imagine denaturată despre mine – aşa ziceam.

Aşa şi e.

Ieri seară a murit un prieten. Accident moto. Joi va fi înmormântarea.

M-a lovit ca un trăsnet vestea asta.

Ultima dată m-am întâlnit cu el din întâmplare pe stradă. Şi ne-am spus: „Mai vorbim.“ Şi nu am mai apucat.

Ceea ce e uimitor e ce îşi amintesc ceilalţi despre el. În principal, el a devenit acum prietenul tuturor. Inclusiv al celor care l-au jignit şi, ca să-şi demonstreze bărbăţia (?) au dat cu pumnul în masă. Ce memorie scurtă avem…

Timp de trei săptămâni m-am întrebat ce aş vrea să îşi amintească oamenii despre mine. Ce aş vrea să ştie despre mine. Aiurea. Oamenii îşi amintesc ce ar fi vrut să fie, nu ce a fost. Încep să urăsc faptul că nu îmi pot iubi istoria, pentru că nu ştiu dacă e adevărată sau nu. Învingătorii îşi fac mereu de cap cu datele şi faptele. Şi decât ancorată într-o perpetuă incertitudine şi minciună, mai bine în bătaia vântului.

Eu, oricum… trăiesc. Nu exist, nu supravieţuiesc. Trăiesc. Iubesc, urăsc, cresc, mă usuc, înfloresc, scad, mă descalţ şi dorm, uneori. Eşuez şi îmi gust eşecul, pentru ca altădată să îi ştiu gustul şi să îi simt mirosul înainte de a-l gusta din nou. Am ambiţii, orgolii, şi îmi calc la fiecare pas călcâiul ahilic. Am intenţii şi gânduri şi ochi deschişi sau închişi şi puterea de a deschide sau închide ochii.

Sunt o viaţă scuipată într-o lingură de pământ care uneori, se umple şi crapă şi viaţa se revarsă atunci.