Vă las cu un update, cu privire la ultimele schimbări survenite:

Iau ore de violoncel; desenez ca să trăiesc; începe să îmi placă tot mai mult să trăiesc simplu, să nu mă înconjor cu „chestii mişto” care până la urmă nu au valoare; strâng acolo unde nu poate să fie furat sau mâncat de molii; tot ce am, port cu mine (precum alţi înaintaşi); am început să studiez marii clasici ai literaturii şi să rămân agăţată ore în şir în lumea lor; acum, da, „I have my books and my poetry to protect me”.

Nu şterg blogurile. Le închid doar.  Aşa cum am închis deja şi Facebook-ul.

Bon voyage, Moanna!

In 1974, Ernő invented the Rubik Cube. What if… the cube’s patterns are a mere reflection of our patterns of behavior? Where else but in a chat room can one spot out if we really act / react by some laws we know nothing about? Wouldn’t that be a factor that could change our history?
One chat.
Six Rooms.
Six colors.
54 characters.
No names. Just ID’s.
No interaction between the characters. Just chat.

E-aşa de-aproape ziua când noaptea nu va veni
E-aşa de dulce-apropierea de Fiul Tău iubit
Aşa aproape de mine,
Tăcut şi ca un hoţ
Ai să vi.

Vino, inundă-mi inima,
Vino, ţine mâna mea
În mâna Ta, să nu mă laşi nicicând
Vino, Te cheamă mireasa Ta…

Cine poate participa: absolut oricine cu vârsta peste 13 ani.

Cine câştigă: cel ce trece limita de 50,000 de cuvinte (50,000 de cuvinte chiar este rezonabil, nu e atât de mult şi înfricoşător cum pare).

Ce câştigă:
- propriul său roman
- i se facilitează contactul cu diferite edituri de către NaNoWriMo (prin posibilitatea publicării romanului pe CreateSpace.com şi Amazon)
- diplomă în format electronic
- anii anteriori s-a tipărit pentru fiecare câştigător câte un exemplar gratuit din romanul său în Anglia, de către diverse case de editură; sperăm că se va întâmpla şi anul acesta acelaşi lucru!

De ce:
- pentru a depăşi “blocajul scriitorului”; orice amator sau profesionist are perioade în care nu poate să scrie. NaNoWriMo este o tentativă de spargere a acestui blocaj; nu trebuie decât atins numărul minim de cuvinte într-o lună
- pentru bucuria de a scrie
- socializare

Când: înscrierea se poate face oricând până la 1 noiembrie, când începe scrierea efectivă a romanului, dar e indicată înscrierea pe parcursul lunii octombrie.

Programul:
- Octombrie: se fac înscrierile şi documentaţiile pentru tema romanului / textului (temă aleasă de fiecare participant)
- Noiembrie: se scrie romanul
- Decembrie: se corectează şi editează romanul (NaNoWriMo devine NaNoEdMo – National Novel Editing Month); pentru “codaşii” care nu au terminat în Noiembrie, luna Decembrie este NaNoFiMo (National Novel Finishing Month)

Cum se face înscrierea:
- după data de 10 octombrie fiecare participant nou îşi face un cont pe www.NaNoWriMo.org , la secţiunea Europe / Romania; cei ce au mai participat la alte ediţii anterioare păstrează sau reactivează contul, după caz.
- pe Y!Messenger, “add” coordonatorului evenimentului din Romania (Yahoo!ID – strongindependentwoman@yahoo.com), pentru ca să primească update cu întâlnirile şi activităţile grupului din România şi să fie luat în evidenţă.
Activităţi colaterale:
- Word-wars!!! – Cine a participat anul trecut ştie că sunt demenţiale “războaiele de cuvinte”!!! E una din cele mai plăcute activităţi intelectual-literare la care am luat parte. Cum se desfăşoară? Se aşează participanţii la calculator în acelaşi timp şi au o perioadă de timp stabilită (o oră, două, zece!!!) în care fiecare scrie cât de mult poate. La expirarea termenului se numără cuvintele şi… câştigătorul e cel care a scris cel mai mult!
- schimb de informaţii – e uimitor cât de mult pot ajuta informaţiile şi documentarea completă pe o anumită temă. Participanţii între ei pot face schimb de informaţii.
- întâlniri şi party-uri – mai ales petrecerea de final şi cea de început, aka “The Kick-Off  Party”! Din păcate, anul trecut nu s-a organizat aşa ceva în România, deoarece participanţii au fost din diferite zone ale ţării. Anul acesta, însă, e foarte posibil să se poată organiza în Timişoara întâlniri între participanţi.

Alte chestii interesante:
-         Toţi participanţii noi pot fi “adoptaţi” de un participant mai vechi, ca să fie îndrumaţi pas cu pas. Nu e complicat!
-         Există forumuri şi exerciţii care se pot face în luna octombrie, pregătitoare concursului.
-         Anii anteriori au fost publicate romane ale participanţilor şi spre vânzare; există edituri care fac oferte de publicare participanţilor câştigători; cea mai cunoscută carte care a rezultat în urma unei ediţii NaNoWriMo este “Water For Elephants” (Sara Gruen), tradusă şi în română, apărută în ciclul “Raftul Denisei” (Humanitas Fiction) cu titlul “Apă pentru elefanţi”.
-         Comunitatea internaţională care se creează facilitează cunoaşterea oamenilor din diverse colţuri ale lumii care împărtăşesc acelaşi interes pentru literatură; diversitatea e fantastică!
-         Am deschis pe Yahoo!Groups un grup numit NaNoWriMo Romania care deja are peste 70 de membri
-         Se pot face domaţii, dar acestea nu au caracter obligatoriu; sunt pentru plătirea staff-ului şi întreţinerea site-ului NaNoWriMo; de asemenea, acolo unde sunt mai mulţi participanţi, se ţin întruniri locale în luna noiembrie, iar cheltuielile legate de acestea sunt susţinute tot din donaţii
-         Cenaclul K.R.U.G. va găzdui începând de anul acesta filia NaNoWriMo în România.

Ce fac dacă nu sunt din Timişoara?
Nimeni nu e perfect. Poţi participa la activităţile virtuale. Este, însă, obligatoriu, să ne spui cine eşti pentru ca să te luăm în evidenţă.

Vizualizează şi pagina organizatorului din România:
http://krugtimisoara.wordpress.com

Şi pagina oficială NaNoWriMo Internaţional:
www.nanowrimo.org

Pentru ca particip de 3 ani la NaNoWriMo si organizez tot de atata timp acest NaNoWriMo, prin KRUG Timisoara, am decis ca anul asta sa scriu un tratat de teologie care se numeste: “De ce sa merg la ACEEASI biserica?”.
Tema e la alegere. Anii trecuti am scris o legenda (Capruiata, 2009) si o poveste (Cenusa de Argint, 2010). Anul acesta, teologie.

M-a uitat drumeţul. În curând va veni toamna.

Toamna, în schimb, mă oboseşte. Cumplit mă oboseşte. E tare plânsă. Atât e de plânsă încât nu pot să înţeleg cum nu îşi şterge plângerea în oglindă când se vede. Cum se suportă aşa plânsă, cum e? Îmi dă senzaţia putredă că îi trebuie rotiţe şi că iarna îi trage cheiţa dintre plămâni să funcţioneze. Şi e păcat, pentru că în copilărie, tare mult îmi plăcea. Eram mai mică şi nu înţelegeam lascivitatea ei. Păcat că am crescut… tare păcat…

E ciudată vârsta mea. Pare cu bucurie timpul că mi se va forţa de limbile ceasului, să se tragă înapoi spre ieri. Şi parcă niciodată nu i-am înţeles încetinirea din gana-i nebună. Şi-acum… pot să îmi scutur ceasul de buzunar… e mut. Iar eu sunt surdă.

Cred că îmi voi inventa propriile anotimpuri.

-         Iaca, a zis ea către omuleţii mici care aştptau, v-am refăcut corăbiile. Feriţi-vă de Ţiganul Care Nu Vine Niciodată Singur, altfel iarăşi vă mănâncă flota.

Omuleţii au mulţumit politicos şi au plecat pe corăbiile de cartofi prăjiţi care pluteau în mujdei, cântând cântecul lor vechi de camaredenie:

“Bărbătoşii luuuummmmmmii, noi suntem băăăăarbătoşiiiiiii luuuuuummmmmii,

Curajoşi şi neeeeeeeeeînfricaţi, bărbătoşiiiii luuuuuummmmiiiiiii”

-         Eu sunt Teia, a zis grăsuţa, de parcă numele ei ar fi trebuit să sârnească admiraţie şi recunoaştere. Eu sunt Teia-Zâna-Care-Repară-Tot.

-         Zână?, a întrebat cu neîncredere Mamu.

Femeia şi-a pus o mână în şold, s-a uitat ţintă la el şi a repetat:

-         Da, zână. Ce, nu cadrez bine în şablonul predefinit de tine pentru zâne?

Elefantul a făcut un pas înapoi, speriat. Monstrul Care Te Loveste De Unde Nici Nu Te Astepti a făcut şi el un pas înapoi, la fel de speriat ca şi elefntul care tot scădea din înălţime.

-         Acolo eşti, lichea?, a urlat brusc Teia-Zâna-Care-Repară-Tot. Şi cât ai zice „Papură-Vodă”,a întins mâna după lichea, să o apuce de gene şi să o tragă afară din spatele decorului unde îşi făcuse cuibar ca să lovească din nou de unde nu se aştepta nimeni. Ha! Că tot nu l-am prins., a zis apou grăsuţa spre vizitatorii neobişnuiţi. Tot te prind io, lichea surghiunită ce eşti, pacoste împieliţată!, a ameninţat ea Monstrul Care Te Loveste De Unde Nici Nu Te Astepti. Apoi a întors capul din nou spre musafiri. Da, obişnuiesc să îl prind de gene când am ocazia, asta îl necăjeşte teribil.

-         De ce îl prinzi de gene?, a întrebat Pele.

-         Pentru că sigur a mai dat în careva cât timp a lipsit de aici.

-         Şi dacă nu a mai dat în nimeni?

-         Nu-i bai. Lasă, să fie, că nu-i în loc rău.

-         Cum repari tu tot, a întrebat Mamu. Şi ce puteri ai?

-         Da, mă poţi face gâscă?, a întrebat prepeliţa.

-         Păi tu ce ai? Eşti defectă?, a întrebat serioasă zâna pe biata prepeliţă ameţită care umbla de olo-colo în căutarea prietenei ei. Ce ai?

-         A, nu, vreau pur şi simplu să fiu gâscă.

-         Înseamnă că tu chiar eşti defectă.

Zâna-Care-Repară-Tot a tras trei palme prepeliţei după ceafă.

-         Na, asta ar trebui să ajute.

Mamu şi Pele priveau surprinşi. Prepeliţa era beată de cap şi abia se mai ţinea pe picioare.

-         Păi… de ce i-ai tras trei palme după cap?

-         Ca să fie atentă la ce zic.

S-a lăsat linişte în jur. Prepeliţa abia ş-a revenit cât să stea pe două picioare şi-o aripă. Scrisorile lui Routier s-au aşezat strategic lângă prepeliţă, să o sprijine. Zâna a continuat:

-         Am zis că sunt Teia-Zâna-Care-Repară-Tot. Adică repar, nu transform. Şi încotro aţi plecat voi, puilor?, a continuat ea.

-         Suntem în căutarea lui Tibo.

-         A… căutaţi acul în găleată, a replicat zâna.

-         În găleată?, a întrebat uimită Pele.

-         Da; ştiu că proverbul era „în carul cu fân”, dar nu suna bine şi l-am reparat.

-         A, da, se înţelege… Oricum, îl căutăm pe Tibo pentru ca să îi furăm chibriturile-asociate şi să le ducem Lilianei care între timp încearcă să-l fure pe Alex-Arhitectul-Nebun-Din-Lumea-Dozatorului. În schimbul chibriturilor lui Tibo, furnicile de zmeură vor avea pădure, eu îmi iau timpul înapoi şi prepeliţa îşi ia înapoi prietena. Tibo e detronat şi Mamu e liber iar eu am mai mult timp să citesc scrisorile lui Routier Pinguinul.

-         Hmmm…, a spus Teia-Zâna-Care-Repară-Tot. Există o singură problemă cu micul vostru plan.

-         Care?, a întrebat Pele.

-         S-ar putea să funcţioneze.

-         Şi?

-         Şi o să fiţi surprinşi de urmări. Dar e bine, continuaţi, nu mă lăsaţi să vă opresc…

-         Nu am de ales, a spus Pele. Îmi vreau timpul înapoi…

-         Înţeleg, a răspuns Teia-Zâna-Care-Repară-Tot. Auzi, nu mă ajuţi şi pe mine să repar poarta asta?

-         Ce poartă?, a întrebat fata.

-         Uite, asta de aici.

Femeia a ridicat câteva scânduri grele care abia se mai ţineau unul de altul. Era o poartă mare, de lemn, cu modele ţărăneşti sculptate adânc.

-         Vai, dar cine a stricat-o?

-         Eh… Ţiganul-Care-Nu-Vine-Niciodată-Singur. Şi nu a făcut asta singur. Evident.

-         Dar cu cine?

-         Cu Jojo. Evident.

-         Cine e Jojo?

-         Raţa lui., a spus femeia cu desconsideraţie.

-         E o poartă frumoasă, a spus fata, în timp ce o ţinea pentru ca Teia-Zâna-Care-Repară-Tot să poată să încleieze scândurile la loc.

Mamu şi Prepeliţa au adormit cu sacul de scrisori a lui Routier sub cap. S-a lăsat noaptea şi femeile încă reparau uşa. Elefanţii nu pot repara uşi penru că nu au mâini iar prepeliţele pentru că nu au o culoare omogenă. Iar scrisorile, unele, nu au suficiente litere ca să facă asta, iar cele ce au suficiente litere nu vor niciodată să recunoască asta.

Teia-Zâna-Care-Repară-Tot a băiţuit frumos uşa pe care tocmai o încleiase cu Pele. Fata s-a aşezat pe un buştean întors către focul pe care femeia îl aţâţa. Citea.

„Draga mea Pele,

Mă simt gol în seara asta. Mă simt absurd în corpul ăsta de pinguin şi mă simt dezbrăcat de un corp pe care nu ştiu cum ar fi trebuit să îl am; sau în ce viaţă. Nu ştiu nici măcar dacă mai există o viaţă.
Mi-e dor de tine. Ştiu că nu ne-am mai văzut de mult şi că îţi e şi ţie dor, numai că tu eşti mai rece şi nu vrei să arăţi asta.
Aş vrea să vin, să te vizitez în oraş şi să mă plimb cu liftul între etaje, aşa cum o faci tu şi te încântă atât de mult. Da, un lift panoramic ar fi exact ceea ce îmi treuie acum. Aş putea să mă plimb ore în şir cu el în sus şi în jos. Cât de mari sunt oamenii? M-ar vedea dacă aş sta chiar între ei şi aş face gargară cu un bulgăre de zăpadă? Sau aş rămâne transparent pentru că nu au fost educaţi să vadă pinguini?
Te rog, răspunde-mi!
Routier, Pinguinul

01 noiembrie 2010”

-         E a domnului Titi, a scos-o din visare Teia-Zâna-Care-Repară-Tot pe micuţa Pele. Îl cunoşti?

-         Nu, încă nu l-am cunoscut. Dar făcând parte din acelaşi univers, bănuiesc că voi ajunge în curând să îl cunosc.

-         Vine mâine să îşi ia poarta.

A mai rupt o aşchie şi a aruncat-o pe foc. Apoi a continuat:

-         E profesor de balet. Are un costum foarte interesant. Poartă o pereche de colanţi negri, o cămăşuţă albă dantelată încheiată mereu cu acelaşi rubin negru la gât şi  pereche de mănuşi roşii.

S-a oprit o secundă. Apoi a continuat.

-         E fermecător. Mă bucur că i-am reparat uşa. O să mă poată primi oricând pe ea, pentru că uşa mă va recunoaşte şi se va deschide înaintea mea. E ca atunci când vrei atât de mult să pătrunzi în sufletul unei persoane încât rămâi în dreptul uşii inimii până la confuzie. Până când dacă pleci, inima se întreabă de ce nu mai eşti acolo. Ştii cum e?

-         Nu…, a răspuns fata mirată.

-         Eşti fragedă, a zâmbit Teia-Zâna-Care-Repară-Tot. Dar cândva vei afla.

A mai rupt o aşchie veche şi a pus-o pe foc.

-         Ăsta e un foc reparat, a zis ea ştrengară fetei. Arde mult cu aşchii mici. Unde poţi găsi un foc mai bun?

„Pele,

Te urăsc. Din toată inima mea îngheţată de pinguin prost care crede în dragoste, te urăsc. Acţiunile tale sunt incalificabile. Sunt deosebit de enervat de atitudinea ta grosolană şi nesigură faţă de mine. Îmi închipui că nu îţi mai sunt de nici un folos. E de înţeles; dacă nu vrei să te mai dai cu sania, nu ai nevoie de un pinguin care să se milogească Malamuţilor de Alaska pentru tine. Ştii ce? Nu am nevoie de tine. Mă descurc foarte bine şi singur. Am învăţat să fac focul şi apoi am învăţat că nu am nevoie de el mai mult decât pentru a vâna peşte. Chem peştele la suprafaţa apei şi îi spun că dacă nu stă să-l prind, îl ard. Şi peştii sunt proşti şi mă cred. Aşa cum prost sunt eu pentru că te-am crezut.

Te urăsc! Nu îţi mai scriu niciodată. Şi nu mă vei putea convinge să îţi mai scriu.

Cu drag, Routier Pinguinul

03 noiembrie 2010
P.S. De acum, îţi scriu doar în zilele fără soţ. Bestie.”

-         Poate ar trebui să o caut pe Pele, totuşi… pinguinul ăsta o iubeşte foarte mult. Dezarmant de mult…

Pele a adormit cu scrisoarea în mână. A strâns-o tare la piept şi a încercat să inspire aerul polar în pieptul ei maro.

A doua zi de dimineaţă, în curtea brutal de verde a Zânei era gălăgie. Mamu şi Prepeliţa au plecat în căutare de ciuperci.

Împreună cu elevii lui conştincioşi, „maestrul Titi” – cum îi plăcea lui să fie numit, a venit să îşi răscumpere uşa. În pas de vals, făcând piruiete, băieţii au ridicat uşa şi au plecat.

Teia-Zâna-Care-Repară-Tot l-a privit tristă cum pleacă.

-         Nu aş vrea să primesc şi de la tine scrisori în curând, a spus Pele.

-         Adică?

-         E evident, eşti amorezată de maestrul Titi.

-         O, nu, nu… În mod cert, ţi se pare doar… Hai să vedem ce ciuperci au adus Mamu şi Prepeliţa.

Dar fata nu se mai desprindea de scrisori. Păreau că devin o parte importantă din bagajul ei şi că nu mai vrea să piardă nici o literă. Uneori, avea chiar ea senzaţia că e în aşteptarea pescăruşului mesager, deşi încă mai avea un sac de scrisori de citit.

Au mâncat din ciupercile pe care Teia-Zâna-Care-Repară-Tot le-a „reparat” gătindu-le. Aşa făcea ea cu oricine care venea la ea. Încerca să repare trecătorii cu o supă, un aşternut, o mâncare de iască. Pele a vrut să-şi continue drumul.

-         Fată dragă, mai rămâi cu mine vreo câteva zile, i-a cerut zâna. Mă mai ajuţi… şi în schimb, pot să-ţi dau asta.

Teia-Zâna-Care-Repară-Tot a scos din buzunar o lupă veche, de aur, cu intarsii de piatră scumpă. Aşa cum numai zânele pot avea.

-         E Lupa-Prin-Care-Se-Vede-Tot.

-         Lupa-Prin-Care-Se-Vede-Tot…, a repetat Pele.

-         Mai am şi eu nevoie de ajutor. Îmbătrânesc…

Fata s-a învoit să mai stea o săptămână la bătrână. Numai bine, îşi spunea ea, va putea să citească tot ceea ce Routier îi scria lui Pele. Şi pentru munca de o săptămână încheiată, bătrâna urma să îi dea Lupa-Prin-Care-Se-Vede-Tot. Va putea, îşi imagina ea, să vadă ce s-a întâmplat cu barza care a lăsat-o în peşteră. Cu Tibo. Va putea să îl vadă pe Routier – şi aproape că îşi dorea deja ca numele ei să nu fie o greşeală. Va putea să o vadă pe Regina de Păcură.